„Nu există nicio probă! Nu poți să dai 7-8 ani de închisoare fără probe”** Reacția lui Nețoiu după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare

Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul acționar al cluburilor Dinamo și Universitatea Craiova, Gigi Nețoiu a declarat că sentințele dictate luni, de Curtea de Apel București în Dosarul Transferurilor, sunt exagerate și nu se justifică pe baza probelor existente.

„Nu există nicio probă. Nu poți să te joci cu asemenea lucruri și să dai 7-8 ani de închisoare. De trei ani și jumătate, nu au venit cu niciun fel de probă. Nu s-a demonstrat că au fost bani luați de vreo persoană, nu s-a făcut vreo plângere de către cluburi”, a spus Nețoiu la Dolce Sport.

Fostul acționar al Dinamo și Universitatea Craiova, Gigi Nețoiu, a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel București, la trei ani de închisoare și doi ani de interzicere a unor drepturi, pentru înșelăciune, în Dosarul Transferurilor, decizie cu suspendare pentru o perioadă probatorie de cinci ani.

Tribunalul București i-a achitat, în 3 aprilie, pe toți cei opt inculpați din dosarul transferurilor de jucători, respectiv Ioan și Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Cristi Borcea, Gigi Nețoiu și Gheorghe Popescu.

Decizia a fost contestată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Curtea de Apel București, care inițial trebuia să dea un verdict la 2 noiembrie, dar a amânat pronunțarea unei sentințe pentru 12 noiembrie.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe Gheorghe Copos, Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea, în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbaliști români efectuate de la cluburile Dinamo București, Rapid București, Gloria Bistrița și Oțelul Galați către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.

Mediafax

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Vă spun, nu pot să mă abţin". Titularul de la Rapid are ofertă de 3 milioane de euro din străinătate:…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
Reacţia unui danez când gustă pentru prima dată răcitură
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×